Scurtă istorie a scrisului (partea I)

I. Introducere

În prima parte a articolului Scurtă istorie a scrisului, vor fi discutate originea scrisului și primele sisteme de scriere din Antichitate, precum și influența lor asupra civilizației și culturii umane. În partea a doua (disponibilă la adresa https://app.site123.com/manager/wizard.php?wu=63a5e1f67b311-63a5e1f67b312-63a5e1f67b313#), va fi vorba despre istoria materialelor pe care s-a scris, cum ar fi tăblițele de lut, papirusul, pergamentul sau hârtia.

II. Originea scrisului

     Nu se știe exact când și unde a apărut pentru prima dată scrisul. Totuși, este sigur că scrisul s-a născut din nevoia comunicării între oameni.

          Scrierea, înțeleasă ca sistem de comunicare socială prin semne folosite pentru a reprezenta suntele și cuvintele unei limbi, are o istorie lungă, îndelungată și complexă.

     Ne putem pune întrebarea: De ce a fost inventat scrisul?

     Răspunsul la această întrebare este complex. Totuși, pe scurt, se poate spune că scrisul a fost inventat pentru a răspunde unor nevoi referitoare la economie, religie și guvernare. Primele forme de scriere, apărute în Mesopotamia antică (Irak-ul din prezent), aproximativ în anii 3.000-2.000 î. Chr., au fost folosite pentru a documenta producția agricolă și a redacta contracte. După un timp relativ scurt, oamenii din antichitate au început să folosească scrisul pentru activități ce țineau de finanțe, religie, guvern și legislație. Astfel, scrisul a fost baza dezvoltării unor activități sociale din sfera economiei, religiei și guvernării. Pe de o parte, scrisul a dus la înregistrarea și dezvoltarea cunoașterii în aceste domenii. Pe de altă parte, scrisul a contribuit mult la centralizarea puterii politice, o dată cu apariția primelor orașe stat, apoi a primelor regate și imperii.

     Literatura pare să fi fost o consecință mai degrabă neintenționată a inventării scrisului. O dată cu dezvoltarea primelor state, acestea au avut nevoie de birocrați care să asigure funcționarea unor sisteme de guvernare din ce în ce mai complexe, să redacteze legi și regulamente (cea mai veche culegere de legi fiind Codul lui Hammurabi, scris în jurul anului 1760 înainte de Christos). Birocrații au format o clasă socială de persoane cunoscătoare ale scrisului. Cel mai probabil, ficțiunea literară a luat naștere din dorința preoților din temple de a își populariza miturile religioase, din dorința regilor de a își legitima domniile prin propagandă, precum și ca divertisment pentru conducătorii statelor și pentru birocrați.

În imagine: Stela de diorit, de 2,25 metri lungime, pe care a fost scris Codul lui Hammurabi. Stela a fost descoperită în 1902 la Susa (în actualul Iran), în timpul unor săpături arheologice făcute de M. J. de Morgan.   

     Mult mai târziu, începând din anii 1.100 d. Chr., în cazul Europei Occidentale, sau din anii 700, în cazul Orientului Mijlociu, scrisul a devenit o bază a acumulării sistematice a cunoașterii, în instituții cum ar fi bibliotecile (printre cele mai vechi fiind Biblioteca din Alexandria, creată în anii 300-200 î. Chr., și cea din Constantinopol, fondată de urmașul lui Constantin cel Mare, Constantius al II-lea, în timpul domniei sale din anii 337-361 d. Chr.), școlile și universitățile (Academia Patriarhală din Constantinopol, fondată probabil în secolele V-VII d. Chr. - anii 500-700, primele universități islamice fondate începând din anii 800, Universitățile din Bologna - 1088, Oxford - 1096 sau 1167, Salamanca - 1134, Sorbona - 1160 sau 1250), unde se desfășurau cercetări de teologie, filosofie, istorie, lingvistică, știință, medicină, etc. Scrierea textelor, consemnate în diferite tipuri de documente, a făcut posibilă conservarea în timp, răspândirea și socializarea cunoașterii.

     O urmare mai degrabă neintenționată a apariției scrisului a fost transmiterea în timp a acestor documente. Apariția scrisului marchează nașterea istoriei, ca disciplină de studiu. Prin scriere au fost create texte care au supraviețuit trecerii timpului, transmițând informațiile conținute de la o generație la alta. Unele din aceste texte s-au transmis până în prezent (sau au fost redescoperite), permițându-ne astfel să cunoaștem detalii din viețile unor oameni ce au trăit cu sute sau chiar mii de ani înaintea noastră.

III. Prima formă de scriere. Pictograma (pictografia ori iconografia)

Pictograma este cea mai veche formă de scriere. Pictograma este desenul imaginilor anumitor obiecte ori ființe, care pot fi ușor identificate de oameni.

IV. Scrierea ideografică (hieroglife, scriere cuneiformă, scriere chinezească)

     Scrierea ideografică este a doua etapă din evoluția scrisului. Această scriere nu mai reprezintă obiectul, ci imaginea acestuia. În scrierea ideografică, imaginea obiectului a fost simplificată până la pierderea legăturii cu obiectul reprezentat. Astfel, s-au creat simboluri care reprezentau cuvinte ale limbii.

     Primele sisteme de scriere ideografică s-au dezvoltat în Orientul Mijlociu, cea mai veche scriere fiind scrierea cuneiformă sumeriană, folosită în sudul Mesopotamiei (aproximativ, sudul Irak-ului actual).

     În prezent, se cunosc trei tipuri de scriere ideografică: 1. scrierea hieroglifică egipteană; 2. scrierea cuneiformă din Mesopotamia; 3. scrierea chineză.

IV. 1. Hieroglifele egiptene

     Hieroglifele egiptene sunt considerate strămoașele scrisului. Autorii greci și romani antici numeau hieroglifele drept scriere sacră, deoarece aceste decoru pereții templelor egiptene.

     Scrierea hieroglifică a dispărut în jurul secolelor IV-V d. Hr. (anii 300-400). 

     Au existat încercări nereușite de descifrare a hieroglifelor în Evul Mediu, dar primul cercetător occidental modern care a reușit să descifreze această scriere a fost lingvistul francez Jean Francois Champollion (1790 - 1832).

IV. 2. Scrierea cuneiformă

     Scrierea cuneiformă din Mesopotamia a fost denumită după unealta folosită pentru scrierea textului pe plăcile de lut, precum și de la forma semnelor ce alcătuiau scrisul, care semănau cu un cui. Aceste semne semănau cu unealta cu care erau scrise, având forma unor linii orizontale, verticale sau înclinate.

     Scrierea cuneiformă a fost folosită de mesopotamienii antici, de unde a fost preluată de vechii perși, devenind baza scrierii persane. 

IV. 3. Scrierea ideografică chineză

     Scrierea chineză este singura scriere ideografică folosită și în prezent ca scriere națională oficială.

     Scrierea ideografică chineză cuprinde aproximativ 50.000 semne grafice, dintre care doar 3.000-4.000 sunt folosite în scrierea de zi cu zi.

V. Scrierea alfabetică (scrierea feniciană/canaanită, aflabetele grec, latin și chirilic)

     Următoarea etapă din istoria scrierii a fost apariția scrierii alfabetice. Toate scrierile ideografice au fost îmbinări de ideograme(1) și fonograme(2). Un proces continuu de simplificare a ideogramelor și fonogramelor a dus la nașterea unui singur semn pentru un singur sunet. S-a format scrisul fonetic, în care fiecărui sunet îi corespunde un semn grafic distinct.

     Primul alfabet a fost cel al hicsoșilor, un grup de triburi originare din Asia Mică, stabilite în Peninsula Sinai și în Delta Nilului. Aceștia au preluat 26 de semne din scrierea hieratică (o simplificare a scrierii hieroglifice), notând consoanele limbii sevite vorbite de ei.

     Mai târziu, alfabetul hicsoșilor a fost preluat de alte popoare, inclusiv de fenicieni (canaaniții din Biblie), care l-au simplificat, creând astfel primul alfabet fonetic. 

     În continuare, de la fenicieni, alfabetul a fost preluat de greci. Scrierea greacă a fost prima scriere veche care a atins etapa de dezvoltare alfabetică, prin reprezentarea vocalelor drept semne distincte.

     Alfabetul grec a fost baza alfabetului latin.

     Pornind de la scrierea minusculă greacă, în secolul IX (anii 800) după Christos, călugării Chiril și Metodiu, trimiși de  Bizanț în Moravia (Cehia) cu misiunea de a traduce cărți bisericești în limba slavă, au creat alfabetul glagolitic. Deoarece acesta avea o structură foarte complicată, după scurt timp a fost înlocuit cu alfabetul chirilic.

VI. Concluzie

     Scrisul a fost una din cele mai importante invenții din istoria umanității. Scrisul a contribuit la înregistrarea producției agricol și la redactarea contractelor, la dezvoltarea finanțelor, a religiei instituționalizate, a guvernării statelor și a legislației, precum și la evoluția culturii umane, prin consemnarea primelor texte cuprinzând cunoștințe filosofice, literare, teologice sau mitologice, istorice, științifice ori medicale. De fapt, fără scris, cea mai mare parte din istoria omenirii ne-ar fi rămas necunoscută. Cu ajutorul scrisului, oamenii din vechime au consemnat informații care ne permit nouă, astăzi, să înțelegem viețile înaintașilor noștri.

Note: 

(1) Ideogramă = semn grafic care notează un cuvânt nu prin litere, ci prin desemnarea noțiunii (https://dexonline.ro/definitie/ideogram%C4%83).

(2) Fonogramă = semn grafic ce reprezintă un sunet, opus ideogramei (https://dictionnaire.lerobert.com/definition/phonogramme).

Bibliografie:

1. Săluc Horvat, Introducere în biblioteconomie, Editura Grafoart, București, 1996, pp. 10-12.