Romania noastra: a treia tara din istorie cu aceasta denumire !!!

Romania noastra: a treia tara din istorie cu aceasta denumire !!!

Da, este adevarat, Romania actuala detine un record ciudat si unic. Este a treia tara din istorie care poarta acelasi nume !

In general, asa cum se intampla cu adevarurile care nu convin, istoricii nu s-au prea ocupat de acest aspect si au trecut cu delicatete la alte subiecte, mai importante. In mediul online s-a discutat despre originea numelui de Romania dar s-a atins doar tangential subiectul succesiunii in istorie a acestei denumiri.

Prima tara care a purtat denumirea de Romania a fost o provincie rezultata in urma imploziei Imperiului Roman de Apus, respectiv un teritoriu  din jurul orasului Ravenna. Teritoriul s-a numit Romania intre secolul VI si secolul VIII, fiind un stat supus Imperiului de la Constantinopol. Denumirea de Romania i-a fost data de catre Lombarzi, un neam Germanic ce a ocupat mai multe provincii din peninsula italica si care a delimitat toponimic provinciile detinute de Lombarzi de teritoriul din jurul Ravennei. Aceasta denumire de Romania s-a pastrat pana astazi chiar daca nu a mai definit un stat, regiunea din jurul Ravennei fiind cunoscuta sub denumirea de Romagna (se citeste Romania, cu accent pe a doua silaba) si face parte din provincia italiana Emilia-Romagna.

romania
Harta similara celei de la Palatul Dogilor. Romania apare pe teritoriul reprezentat astazi de sudul Bulgariei. Sursa imaginii: aleximreh.wordpress.com

Cine are placerea de a vizita palatul dogilor din Venetia, are surpriza de a vedea in sala hartilor din acest palat, deasupra usii care duce in incaperea urmatoare, o harta murala a sud-estului Europei care a starnit de multe ori nedumeriri ale vizitatorilor romani. Harta, care dateaza aproximativ din secolul XIV, indica si tarile sudest europene: Valachia in dreptul Tarii Romanesti (denumirea de Tara Romaneasca este o inventie moderna, denumirea folosita in evul mediu fiind cea de Valahia) Bulgaria pe teritoriul Bulgariei de astazi (dar numai pana la nordul muntilor Rodopi) iar, surpriza mare pentru romani, la sudul muntilor Rodopi este indicata ROMANIA pe teritoriul cunoscut ca fiind al Imperiului Bizantin.

Nu este nici o greseala, Imperiul Bizantin se numea in Evul Mediu ROMANIA si s-a numit asa pana la cucerirea lui de catre turci.

La fel de interesant este faptul ca acest imperiu nu s-a numit niciodata in istoria sa Bizant sau Imperiu Bizantin. Denumirea de imperiu Bizantin a fost data de catre filozoful german Hyeronimus Wolf (1516-1580) deci la aproape 100 de ani de la caderea Constantinopolului.

Cum a ajuns Imperiul de Constantinopol sa se numeasca ROMANIA? Ei bine…s-a ajuns la aceasta denumire in urma a ceea ce unii istorici considera a fi cea mai rusinoasa intamplare din istoria crestinatatii (personal cred ca Inchizitia a fost mult mai rusinoasa).

In anul 1204, participantii la a patra cruciada organizata de catre Papa, in loc sa se indrepte catre Ierusalim au atacat, cucerit si jefuit Constantinopolul. Mai mult, au ales dintre ei un imparat , pe Baldwin de Flandra. Ocuparea Constantinopolului de catre cruciati a durat aproape 60 de ani.

Pentru ca acesti cruciati proveneau din vestul Europei, au dorit sa se delimiteze de Sfantul Imperiu Roman de apus intemeiat de Carol cel Mare. Imparatul imperiului vestic se intitula “Imperator romanorum” (imparatul Romanilor) pe cand imparatii cruciati ai Constantinopolului si-au luat denumirea de “Imperator Romaniae” (imparatul Romaniei). De aici a provenit si denumirea de ROMANIA data imperiului de la Constantinopol, denumire care s-a pastrat pana la cucerirea Constantinopolului de catre Turci.

In  sfarsit ajungem si la Romania zilelor noastre care si-a capatat denumirea actuala prin constitutia din 1866 care a schimbat si forma de guvernamant din principat in regat.

Din aceasta mica si nevinovata incursiune asupra toponimicului ROMANIA putem invata faptul ca istoria este in continua miscare.

In ciuda a ceea ce vor unii sa ascunda sau sa nu creada, romanii ardeleni au folosit steagul Transilvaniei din 1848 pana la Unirea din 1918

In ciuda a ceea ce vor unii sa ascunda sau sa nu creada, romanii ardeleni au folosit steagul Transilvaniei din 1848 pana la Unirea din 1918

Nu de curand am publicat un articol in care afirmam ca in 1848 romanii ardeleni au luptat pentru autonomia Transilvaniei sub steagul acestei tari: albastru, rosu si galben

Adevarul este ca acest steag a devenit din 1848 simbol al romanilor ardeleni si a fost fluturat inclusiv in timpul ceremoniei de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Si nu este nici o rusine sau lipsa de patriotism sa acceptam acest adevar.

 

Afirmatia mea a fost comentata de cateva persoane, unele in mod civilizat (si le multumesc pentru acest lucru) dar doua persoane au inteles sa foloseasca insulte. Pentru cei care inteleg ca discutiile pe orice teme, inclusiv istorice, se poarta civilizat, ca un schimb de idei, revin asupra subiectului cu speranta ca orice discutie ulterioara va fi purtata in limitele bunului simt.

 

Incepem cu anul 1848. O parte a istoricilor nationalisti, in special dupa 1965 au fortat ideea falsa ca romanii ardeleni au luptat sub tricolorul romanesc (rosu/galben/albastru) sugerand o legatura nereala intre revolutionarii ardeleni si revolutionarii munteni.

 

In realitate, la inceputul revolutiei,  romanii ardeleni se aflau in confuzie, nu stiau ce simbol sa adopte. In pregatirea adunarii de la Blaj din 3/15 mai 1848 , cu 7 zile inaintea acesteia, Simion Barnutiu si un grup de tineri revolutionari  si-au pus problema unui steag national al ardelenilor. Revolutionarul Ioan cavaler de Puscariu a propus steagul Trasilvaniei: albastru, rosu si galben dar pana la urma s-a ales varianta unui steag alb albastru si rosu doar pentru considerentul ca steagul fiind cu bordura si ciucuri galbeni nu s-ar fi potrivit cu culoarea galbena din steagul Transilvaniei. (Ioan cavaler de Puscariu, “Notite despre intimplari contemporane” Sibiu 1913, reeditat 2006) Deci romanii ardeleni nu aveau deloc aversiune fata de steagul Transilvaniei (cum afirma  incorect cineva ca ardelenii considerau steagul Transilvaniei un simbol al opresiunii). Revolutionarii ardeleni au denumit aceste culori ca fiind “nationale” intrucat se regaseau in portul popular national romanesc.

 

Acest steag alb, albastru si rosu a fost fluturat de catre Ioan cavaler de Puscariu in timpul adunarii de la Blaj din 3/15 mai 1848 dar nu a fost singurul steag purtat acolo.

 

Culmea, unul dintre ele sa pastreaza si astazi si este putin cunoscut: In biserica Sfantul apostol si evanghelist Luca din Sibiu se pastreaza inca din secolul 19 un steag albastru-alb-rosu despre care exista marturii orale perpetuate de-a lungul timpului conform carora steagul respectiv ar fi fost purtat de delegatii sibieni condusi de episcopul Andrei Saguna la adunarea de la Blaj.02 Culorile acestui steag (albastru-alb-rosu) chiar daca in ordine diferita, coincid cu culorile alese de Simion Barnutiu si fluturate in fata adunarii si intaresc parerea ca este un steag original de la 1848.

(foto: drapelul din Biserica Sfantul apostol si evanghelist Luca din Sibiu sursa basilica.ro)

Tot la Blaj se spune ca a fost folosit si un steag adus din Tara Romaneasca, steag care, banuiesc eu, a ajuns in Muntii Apuseni la Avram Iancu  si apoi ascuns in podul casei familiei Iancu unde a fost regasit de familia Gombos. Este de altfel singura mentiune a existentei unui steag rosu-galben-albastru in perioada revolutiei ardelene. Dupa Adunarea de la Blaj nu mai exista mentiune despre vreun steag rosu-galben si albastru in perioada 1848-1849 cu exceptia celui din podul casei lui Avram Iancu.

 

Desi adunarea de la Blaj a fluturat in fata prezidiului un steag alb-albastru-rosu,  constinta participantilor la aceasta adunare a ramas atasata de steagul albastru-rosu-galben (steagul national al Transilvaniei, tara pe care romanii o considerau in mod justificat a lor, ca populatie majoritara) Astfel, cu ocazia unui incident legat de  arborarea  unui steag la Blaj in 9 mai 1914 s-a iscat o controversa legata de culorile acestuia fapt ce ne aduce insa noi informatii:

-Gazeta Transilvaniei din Brasov in numarul din 13/26 mai arata ca acest steag tricolor “era in culorile Ardealului” (deci albastru, rosu,galben) repetand acest lucru in numarul din 15/28 mai si aratand din nou ca acel steag era in culorile Principatului Transilvaniei, culori mostenite de la daco-romani invocand dreptul romanilor sa arboreze la aniversarea evenimentelor importante “Drapelul tricolor, drapelul  Ardealului “!! (s.n.)

-Tot in acelasi sens ziarul Unirea din Blaj in nr 58 din 13 iunie 1914 arata ca “mai in fiecare an aceste steaguri ( steagurile Ardealului, nota noastra) apareau in Blaj cu prilejul amintirii evenimentelor de pe Campia Libertatii”

Rezulta de aici ca Adunarea de la Blaj a ramas legata in amintirea romanilor ardeleni de steagul Transilvaniei

Revenind strict la perioada razboiului civil din Transilvania trebuie sa spunem ca tricolorul rosu galben si albastru nu a fost folosit aproape niciodata (fara sa excludem posibilitatea unor folosiri izolate despre care nu avem cunostinta) . Calatorind prin Transilvania si Banat, Nicolae Balcescu constata ca “cetele rasculatilor romani alergau pretutindeni [ in Transilvania n.n.] si in Banat , aproape fara de exceptie sub steagurile pajurei imparatesti” (Silviu Dragomir “ Nicolae Balcescu in Ardeal” in Anuarul Institutului de istorie nationala a Universitatii din Cluj 1928-1930) Deci nici vorba de steag rosu-galben-si albastru.

Trecand la judecarea in ansamblu a situatiei trebuie sa reamintim ca revolutionarii ardeleni au luptat pentru autonomia Transilvaniei si impotriva unirii acesteia cu Ungaria. Deci era logic ca Romanii sa lupte sub insemnele formale (chiar fara sa le fluture permanent sub forma steagurilor) ale statului Transilvania si in primul rand sa se simta reprezentati de culorile albastru-rosu-galben.

Afirmand acest lucru nu spunem ca ardelenii aveau desconsiderare pentru tricolorul Tarii Romanesti, dar la momentul respectiv ei jurasera credinta tarii lor de la acea vreme, Transilvania, si imparatului austriac. Este aproape cert ca ardelenii priveau cu simpatie tricolorul Tarii Romanesti avand in vedere culorile surori (chiar daca erau dispuse altfel) dar ei opuneau tricolorului maghiar  purtat de rebelii ungurii tricolorul transilvan cu mesajul evident “ Nu vom ceda Transilvania Ungariei !”. Era un non sens sa opuna tricolorului maghiar tricolorul Tarii Romanesti pentru ca acest fapt nu ar fi transmis nici un mesaj.

In consecinta, toate argumentele converg spre faptul ca revolutionarii ardeleni au luptat pentru Transilvania si pentru steagul acesteia: albastru-rosu-galben. Cine sustine contrariul, este lipsit total de argumente.

 

Am vazut in cele de mai sus ca pana in 1914 steagul Transilvaniei era folosit de catre ardelenii romani ca simbol national opus insemnelor nationale maghiare (in ciuda opozitie romanilor, dar prin tradarea imparatului,  in 1867 Ungaria anexeaza Transilvania care inceteaza a mai fi stat autonom, cu urmarea incalcarii grave a drepturilor populatiei romanesti)

 

In mai 1867, in imediata apropiere a unirii fortate a Transilvaniei cu Ungaria, Ilie Macelaru afiseaza ostentativ tricolorul (evident al Transilvaniei) pe balconul casei in care locuia in Cluj, ca protest impotriva acestei uniri samavolnice exact in momentul in care comisarul ungar Pechny soseste in oras pentru a impune unirea impotriva romanilor si sasilor din Transilvania.

 

O mentiune: dupa 1867, steagul Transilvaiei nu a mai fost folosit oficial iar culorile acestuia fiind folosite de catre romani au fost denumite si de maghiari si de romani “culori romanesti” sau “drapel romanesc” fara a se face neaparat legatura directa cu drapelul Principatelor Unite.

 

In 1872 inmormantarea lui Avram Iancu s-a desfasurat cu “funeralii nationale”. Este evident ca aceste funeralii nationale nu au fost organizate de statul maghiar ci de catre romanii ardeleni. Ca atare, prin expresia funeralii nationale trebuie sa intelegem funeraliile organizate de natiunea romana transilvana, pentru care a luptat Avram Iancu. Este foarte posibil ca la aceasta inmormantare sa fi fost arborat si drapelul Transilvaniei.

 

La 31 decembrie 1899, trei studenti romani, Ioan Scurtu, Coriolan Steer și George Novacovici, depun la mormantul lui Avram Iancu o cocarda tricolora, motiv pentru care sant arestati, condamnati si exmatriculati din facultate. bjc_cs_fei_foto_12071_plic2_003_fIn cercetarea faptelor, un oficial maghiar vorbeste despre ‘insemnele unui stat strain” dar nu se stie daca se referea la tricolorul ardelenesc sau cel romanesc. Cocarda a fost confiscata si nu se mai poate verifica aspectul ei.

(foto: cei trei studenti Scurtu, Steer si Novacovici, sursa colectia Emil Isac)

 

 

In 1914 am spus deja ca la Blaj s-a arborat cu foarte multa valva drapelul Transilvaniei si nu mai revenim asupra acestei probleme

 

Dar dovada cea mai clara a folosirii drapelului Transilvaniei ca simbol al romanilor ardeleni dupa 1848 vine chiar din cel mai important eveniment de dupa primul razboi mondial: Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia din 1918.

Se stie ca la aceasta adunare nationala  Samoila Marza a realizat cateva fotografii. Ei bine, aceste fotografii dovedesc clar faptul ca majoritatea steagurilor fluturate de catre participanti erau albastru rosu galben, culorile Transilvaniei. Se observa din fotografiile originale, chiar daca acestea sant alb negru, dispunerea pe nuante a culorilor steagurilor : culoare inchisa (albastru) culoare mai putin inchisa (rosu) si culoare deschisa (galben). Daca ar fi fost alte culori, de exemplu rosu galben si albastru, dispunerea nuantelor ar fi fost diferita: “mai putin inchis-deschis-inchis”

In 1968, din ridicole considerente nationalist comuniste sau pur si simplu din prostie, una dintre fotografii este colorizata pentru coperta revistei Magazin Istoric si falsificata prin colorarea steagurilor in rosu-galben-albastru.  Acest fals este evident daca la fotografia colorata reducem saturatia de culoare si vedem ca nuantele steagurilor au fost inversate fata de fotografia originala. Un fals ridicol si de neinteles. Pe aceeasi tema se poate consulta si articolul de AICI . In decursul timpului a mai fost falsificata grosolan o fotografie, dar falsul nu a circulat foarte mult.

Mai mult, ca o recunostere a valorii drapelului Transilvaniei, la sfarsitul primului razboi mondial trupele romane intra in Timisoara in frunte cu……drapelul Transilvaniei !!!! Vezi AICI

De ce sa ne fie teama sa spunem ca la Alba Iulia au venit romanii ardeleni cu steagul lor, al Ardealului, din moment ce Ardealul era al lor? Aceasta nu stirbeste cu nimic din  semnificatia momentului. Romanii au venit cu steagul Transilvaniei ca sa inchine Transilvania Romaniei Mari. Cu alte cuvinte, simbolul gestului lor este “Transilvania este a noastra, este in mainile noastre, o aducem patriei mama pentru reintregirea ei!” Ce poate fi antiromanesc in acest lucru? Nimic.

De aceea cei care vor sa ascunda existenta tricolorului Transilvaniei si a valorii sale simbolice pentru ardeleni pana la unirea din 1918 comit o mare greseala. Tricolorul Transilvaniei a fost simbolul luptei nationale impotriva incercarilor maghiarilor de a uni Transilvania cu Ungaria si impotriva eforturilor de maghiarizare. Si ca orice simbol, trebuie recunoscut ca atare si nu ascuns, pentru ca nu avem motive sa-l ascundem.

BU-F-01073-6-00005-07, Locuitori din mun?ii Apuseni la adunarea de la Alba Iulia, 1918, Artist:
Imagine originala din Alba Iulia 1 decembrie 1918 (Sursa: Arhivele nationale) se observa nuantele steagurilor (nuanta inchisa-mai putin inchisa-deschisa) corespunzator culorilor albastru-rosu-galben

unirea colorata

 

 

 

Imaginea falsificata prin colorizare  in 1968 pentru coperta revistei  Magazin Istoric

 

unirea decolorata Imaginea falsificata in 1968 dupa inlaturarea saturatiei de culoare. Se observa diferenta  de nuanta a steagurilor fata de originalul de la Arhivele nationale, urmare a interventiei de falsificare

1918 steaguri transilvania biblioteca academiei romaneO alta imagine originala de la 1 decembrie 1918 (sursa Biblioteca Academiei Romane) Se observa nuantele steagurilor transilvanene

galtiu

Delegatia comunei Galtiu la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia (Sursa, Biblioteca Academiei) Se observa culoarea deschisa (asociata culorii galbene) in partea de jos a steagului. Categoric, este vorba de steagul Transilvaniei.

 

Corneliu Zelea Codreanu: Fermecatorul criminal

Corneliu Zelea Codreanu: Fermecatorul criminal

codreanu22
Corneliu Zelea Codreanu in timpul unuia dintre spectaculoasele marsuri legionare

Autointitulat salvator al romanilor, al romanismului si al ortodoxiei, Corneliu Zelea Codreanu nu era de fapt roman. Pe numele lui adevarat Cornelius Zielinsky, acesta  s-a nascut dintr-un tata polonez si o mama austriaca. Pe cand micul Cornelius nu avea inca 3 ani, parintii l-au botezat in religia crestin ortodoxa, cu aceasta ocazie trecand si ei la ortodoxie si schimbandu-si numele in Zelea. Cornelius, devenit Corneliu, si-a adaugat numele de Codreanu mult mai tarziu, la maturitate

 

Corneliu Zelea Codreanu a fost un amestec ciudat: si derbedeu, si bataus, instigator , propagandist, antisemit , sovin si criminal (in adevaratul sens al cuvantului) dar si intelectual, manierat, charismatic, lider spiritual si politic, capabil sa insufleteasca grupuri largi. Intr-un cuvant, un criminal fermecator. Si cand spunem fermecator nu exageram deloc.

 

Probabil sub influenta tatalui sau, Corneliu Zelea a crescut intr-o profunda atmosfera antisemita, care nu stim cat de mult era bazata pe ura etnica , invidie sociala sau doar pe sentimente nationaliste ori religioase. Cert este ca antisemitismul l-a propulsat in mediul public. La nici 20 de ani devine membru al Garzii Constintei Nationale condusa de muncitorul cu vederi de dreapta Constantin Pancu si, impreuna cu membrii acesteia, actioneaza violent impotriva   evreilor si a sindicalistilor socialisti. Participa la actiuni de agresare a comerciantilor evrei , a organizatiilor evreiesti si de sabotare a evenimentelor culturale organizate de evrei (cum ar fi reprezentatiile unei trupe de teatru evreiesti pe care le intrerupeau cu huiduieli si chiar violenta fizica), dar si la spargerea grevei muncitorilor de la fabrica Nicolina.

 

In 1923 Corneliu Zelea Codreanu infiinteaza Liga Apararii National Crestine si se remarca atat prin atitudinea antisemita cat si prin exaltare mistico religioasa. De pilda, a provocat grave incidente la deschiderea anului universitar din Iasi pe considerentul ca nu a fost organizata o ceremonie religioasa. Desi propus pentru exmatriculare, a scapat de aceasta datorita mentorului sau politic, profesorul A.C. Cuza care, in calitate de decan al facultatii de drept, a refuzat sa aplice hotararea senatului universitatii

 

a
Corneliu Zelea Codreanu (jos in centru) si Ion Mota (dreapta sus)

Un rol determinant in dezvoltarea personalitatii si a cultului personalitatii lui Corneliu Zelea Codreanu l-a avut intalnirea cu tanarul student Ioan Mota, , fiul unui protopop ortodox de langa Orastie. Ioan Mota a fost de fapt adevaratul ideolog al miscarii dar constient de faptul  ca nu are charisma lui Zelea Codreanu a inteles sa ramana vioara a doua in cadrul miscarii. Impreuna cu acesta si alti camarazi, Corneliu Zelea Codreanu hotareste sa actioneze brutal impotriva statului de drept, prin asasinarea unor lideri politici pe care ii considera tradatori de tara si vanduti evreilor si masonilor. In fapt, o miscare terorista care a planuit crime si atentate cu bombe.  Nu au apucat sa isi puna planurile in aplicare pentru ca au fost arestati dar achitati in 1924. Pentru ca au fost tradati, Ioan Mota il impusca pe studentul Vernichescu (considerat tradator) dar din nou este achitat de o justitie ciudata.

 

Tot in 1924 este randul lui Zelea Codreanu sa foloseasca armele de foc impotriva unor persoane publice. In urma unor dese altercatii si sicane intre studentii lui Zelea Codreanu si fortele de ordine, Zelea Codreanu il impusca mortal la Iasi pe prefectul Ioan Manciu si raneste grav inca doua persoane. Procesul acestui asasinat se judeca la Turnu Severin si , culmea, Zelea Codreanu este achitat ca urmare a unui rechizitoriu prost intocmit si a unui juriu care il simpatiza pe acuzat.

 

a2
de la stanga la dreapta: Ioan Mota, Ioan Zelea (tatal lui Corneliu) si Corneliu Zelea Codreanu

In 1927 Corneliu Zelea Codreanu, impreuna cu Ioan Mota si alti camarazi infiinteaza Legiunea Arhanghelului Mihail, de unde se va trage si viitorul nume de “legionari” dat membrilor gruparii, o grupare paramilitara, mistica, ultrareligioasa,  sovina, antisemita, anticomunista, dar si antidemocratica,  in general impotriva intregii societati pe care legionarii o considerau corupta si desfranata. Acestei atitudini de negare a  valorilor sociale existente, legionarii i-au grefat un ultraortodoxism crestin nationalist dus pana la fanatism ceea ce l-a facut pe Mircea Eliade (simpatizant si el in tinerete al miscarii legionare, simpatie la care a cam renuntat la maturitate) sa spuna ca “noi nu eram un partid, eram mai degraba o secta” (citat aproximativ)

 

Sirul crimelor politice ale legionarilor, incepute cu tentativa de asasinat impotriva lui Vernichescu (acesta a supravietuit gloantelor trase de Mota) sau asasinarea prefectului Manciu a ajuns la nivel national prin asasinarea primului ministru I.G. Duca, unul dintre putinii politicieni cinstiti si corecti din perioada interbelica sau asasinarea legionarului disident Mihai Stelescu, ucis cu lovituri de topor pe patul de spital de niste fanatici legionari seminaristi. Asasinii lui I.G. Duca (numiti NICADORI) si cei ai lui Stelescu (numiti DECEMVIRI) au fost declarati eroi ai miscarii legionare desi erau pur si simplu niste criminali. Un nepot a lui Corneliu Zelea Codreanu a fost botezat cu numele de Nicador tot spre „cinstirea” asasinilor lui I.G.Duca.

 

Acestui comportament violent si criminal i s-a opus (cu mijloace la fel de condamnabile) un singur om si anume regele Carol al II-lea (personaj istoric cu destule mari pacate  binecunoscute dar si cu unele calitati nerecunoscute). Carol al II-lea a intrat intr-un razboi pe viata si pe moarte (la propriu) cu legionarii care s-a terminat abia dupa izgonirea regelui din tara, nu inainte de a face nenumarate victime din ambele tabere: primul ministru Armand Calinescu ucis in plina strada si insusi Corneliu Zelea Codreanu ucis de catre escorta ( la ordinul regelui Carol al II-lea) in timp ce se afla in detentie. Atitudinea belicoasa a lui Carol al II-lea fata de miscarea legionara o putem pune nu numai pe seama socului produs de asasinarea lui I.G. Duca ci si a socului produs de asasinarea de catre un extremist bulgar a cumnatului sau, regele Alexandru al Jugoslaviei in 1934 la Marsilia. In schimb, spre rusinea lor, partidele politice traditionale au menajat miscarea legionara, Iuliu Maniu incheind chiar un pact de neagresiune electorala cu legionarii, facandu-se ca uita ca acestia au asasinat un prim ministru in functie. (Dupa zeci de ani, istoricul Vlad Georgescu -director al Radio Europa Libera- a calificat acest pact ca una dintre marile greseli ale lui Iuliu Maniu)

 

Cu tot fanatismul si aparenta frumusete legionara sau atractia pe care aceasta miscare a exercitat-o asupra unui grup numeros de intelectuali, miscarea legionara nu a reusit sa cucereasca puterea prin mijloace politice, nereusind sa impresioneze masele. La alegerile din 1937 legionarii abia au reusit sa obtina putin peste 15% la suta voturi. Desi legionarii s-au bucurat pentru acest aparent succes, se pare ca Zelea Codreanu2jv1Codreanu s-a intristat. Stia ca acest rezultat mediocru este inceputul sfarsitului. Necooptati la guvernare, legionarii sant supusi violent represiunilor politice si, o parte dintre ei, in frunte cu Zelea Codreanu, asasinati in inchisori sau in afara lor.

 

Epopeea fermecatorului criminal Zelea Codreanu nu s-a incheiat odata cu moartea lui. Ajuns in fruntea statului in septembrie 1940 cu ajutorul legionarilor, generalul Ion Antonescu a imbracat la propriu camasa legionara (pe care, dupa cum a afirmat noul lider legionar Horia Sima, o purta demult in suflet) si mai ales a tolerat noi crime legionare in numele razbunarii mortii Capitanului. Asa i-au cazut victime zeci si sute de fosti demnitari in frunte cu Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Mihai Moruzov (seful serviciilor de informatii si care stia prea multe despre Antonescu si despre Sima) Victor Iamandi, Gheorghe Argeseanu si altii.  Intre timp, reinhumarea lui Corneliu Zelea Codreanu a constituit un nou succes propagandistic al legionarilor, ceremonia fiind realmente un emotionant spectacol.

 

Unul dintre pilonii ideologiei legionare a fost asazisa moarte legionara. Cultul mortii, inteles nu numai ca jertfa a legionarului (o analogie cu jertfa crestina) ci si ca moarte a celor care stateau in calea “izbanzii legionare”. Aceasta “moarte legionara” explica usurinta cu care legionarii si-au executat adversarii politici si usurinta cu care au recurs la crime. Corneliu Zelea Codreanu, pe langa faptul ca a ucis personal cel putin un om, a glorificat asasinatele comise in numele legiunii si a promovat cultul mortii, numit de el “jertfa legionara”

 

Desi se considerau o miscare purificatoare a societatii romanesti, legionarii au esuat lamentabil in aceasta misiune. Nu au reusit sa purifice societatea ci, dimpotriva, nu numai ca au amagit-o dar au si distrus fundamentul democratic al acesteia. Dupa preluarea puterii, legionarii au demonstrat ca nu sant capabili sa conduca o tara, singurul lucru in care s-au remarcat fiind asasinatele politice si pogromurile. In pericol sa piarda sprijinul armatei (care nu iubea legionarii) Ion Antonescu a fost nevoit sa aleaga armata , sa se dezica de legionari si sa transforme dictatura sa din dictatura national-legionara in dictatura militara excluzandu-i pe legionari de la putere (evident, cu acordul lui Hitler care si el si-a dat seama ca, in absenta lui Zelea Codreanu, legionarii nu mai reprezinta o forta politica ci doar un grup de exaltati incontrolabili)

 

Privind toata evolutia miscarii legionare de dinainte si de dupa moartea lui Zelea Codreanu, putem vedea ca in ciuda uriaselor succese de propaganda ale acesteia, miscarea legionara a fost un esec. Ea s-a bizuit aproape exclusiv pe figura mesianica a lui Corneliu Zelea Codreanu si pe farmecul acestuia. Odata ce Corneliu Zelea Codreanu a disparut de pe acest pamant, miscarea legionara s-a indreptat si ea spre disparitie.

Dan Trambitas

Regele Ferdinand: imagini necunoscute cu prima parada militara, descoperite in arhivele British Pathe

Regele Ferdinand: imagini necunoscute cu prima parada militara, descoperite in arhivele British Pathe

Nu cu mult timp în urmă, British Pathé a luat o inițiativă lăudabilă, respectiv aceea a a digitaliza arhiva sa și de a o pune la dispoziția publicului. British Pathé este una dintre cele mai mari arhive video de documentare, știri, jurnale cinematografice din lume, înființată de către Charles Pathe în 1910.

    Pe lângă o mulțime de materiale video identificate, în această arhivă se găsesc și materiale cu imagini necunoscute, și care figurează cu titluri neutre.

    Unul dintre aceste materiale a fost datat cu aproximație între anii 1910-1919, cu locație necunoscută și purtînd titlul de „Soldiers Parade-Foreign Aka Unidentified Military Parade (1910-1919)” (Paradă militară neidentificată, probabil 1910-1919) iar explicația dată acestei filmări este: “Locatia acestui eveniment este necunoscută, probabil undeva în Austro-Ungaria”

            Am vizionat imaginile și am fost uimit de asemănarea unuia dintre personaje cu regele Ferdinand al României. Am pornit de la premisa că este o paradă militară românească la care a participat regele Ferdinand și,spre plăcuta mea surprindere, am identificat și restul personajelor principale.

           Scurtul fragment de film (1,07 minute) începe –nu se putea altfel- cu imaginea frumoasei Regine Maria pe cal într-un decor urban și îmbrăcată în cunoscutul său costum de colonel al regimentului de Roșiori (cavalerie ușoară) al cărui comandant onorific era.

           Secvența următoare este reprezentată de imaginea regelui Ferdinand, tot călare, discutând cu Ionel Brătianu pentru ca apoi, cea de a treia secvență să ne arate coloana oficială în frunte , evident, cu regina Maria, îndreptându-se spre locul unde vor viziona parada, lângă tribuna oficială. Acest mod de a primi parada militară călare și nu în tribuna oficială era moștenit de la regele Carol I, militar nu numai de profesie ci și de mare pasiune.

Lipsa regelui Carol I de la această paradă ne face să datăm filmarea după octombrie 1914 ( data morții regelui) .

            De la secunda 44 a filmării se văd destul de clar personajele principale: de la stânga la dreapta: Regina Maria, prințul Carol al II-lea, prințul Nicolae (copil la acea data) și Regele Ferdinand.

             Restul secvențelor reprezintă parada militară propriu zisă.

            Dificultatea principală era datarea exactă a paradei. Pe internet am reușit să găsesc imagini fotografice ale momentului care confirmau identitatea personajelor dar pe de o parte nu datau evenimentul iar pe de altă parte nu făceau referire la sursă.

           Una dintre fotografiile găsite pe internet permitea să apreciem evenimentul ca fiind o paradă dedicată zilei de 10 mai, cu indicarea anului 1916 (an dovedit ulterior ca fiind greșit) dar fără identificarea sursei fotografice.

Până la urmă, norocul a făcut să găsesc în Arhivele Naționale București o fotografie de la acest eveniment cu sursa “ paradă de 10 mai 1915” . Având această datare credibilă, putem să spunem că filmarea a fost făcută pentru prima paradă de 10 mai a noului Rege Ferdinand în anul 1915. în filmări se vede clar că membrii familiei regale poartă banderola de doliu, acesta în memoria defunctului Rege Carol I.

          De ce ce este această filmare importantă? Pentru că este probabil prima filmare a unei parade militare de 10 mai. Pe de altă parte este prima paradă militară la care participă Ferdinand în calitate de rege. în cadrul sărbătorilor anterioare Ferdinand conducea coloana militară și dădea onorul regelui în calitatea sa de prinț moștenitor.

         Mai este importantă această filmare și pentru că nu cred că mai există multe imagini filmate în Romania anului 1915. La acea dată, România era o țara neutră, înconjurată de țări aflate în război iar operatorii de film straini trebuiau să străbată zone de conflict pentru a putea ajunge la noi.

Cine a unit prima data Tarile Romane?

Cine a unit prima data Tarile Romane?

In nici un caz nu a fost Mihai Viteazul desi 99% dintre romani ar spune asta.

Ce nu se prea stie insa este faptul ca Unirea lui Mihai Viteazul nu a fost prima ci…a treia in decurs de numai 50 de ani. Framintata jumatate de secol !

Cine sa fi fost primul? Un roman, un ungur, un rus, un polonez, un turc..cineva de aproape?

Ei bine, nu. Primul care a unit cele trei tari romanesti a fost…un italian

Ce treaba avea italianul  cu tarile romane pare acum ciudat, dar este perfect explicabil in  contextul anului 1551, an in care incepe sarabanda Unirilor.

Numele italianului este  Giovanni Battista Castaldo, marchiz de Casano, nascut in Italia a ajuns nobil in urma faptelor sale de arme, astfel ca pe linga titlul de general a primit si titlurile  de Conte de Piadena (numit de Carlo Quintul în 1545), Senior de Binasco, Rezzana, Caldignaia, Sibiu, Binanouva.

  castaldo

          Acest Castaldo era deja in 1546 general in armata imparatului Carol al V-lea, asa ca nu este de mirare ca in 1551, cind armata austriaca a ocupat pentru 5 ani Transilvania (tumultoasa si fascinanta istorie a avut aceasta tara) in fruntea armatei care a cucerit-o se afla noua noastra cunostinta, Castaldo.

            Imperiul otoman fiind implicat intr-un razboi greu in Asia, Castaldo stia ca poate face multe in zona fara sa se teama de o riposta imediata a turcilor. Asa ca pe linga treburile administrative, militare si politice din Transilvania (de pilda a intarit cetatea Sibiului construind turnul Haller, turn de aparare care exista si astazi, iar la Vintul de jos l-a asasinat  pe Cardinalul Martinuzzi)Assassination_of_George_Martinuzzi_1551_dec_17_in_Alvincz_Castle

Castaldo s-a ocupat si de Moldova si Tara Romaneasca in imprejurari tulburi.Astfel in 1552 l-a inlaturat de pe tronul Moldovei pe Stefan Rares iar de pe tronul Tarii Romanesti pe Mircea Ciobanul punind in locul “locotenenti” romani de fapt in limbajul vremii niste vasali pe care i-a pus sub autoritatea imparatului.

 

         Orgolios si incintat de realizarea sa, Castaldo s-a autointitulat “Daciae Restitutori Optimo” adica unificator al vechii Dacii.Mai mult, Castaldo a si batut o medalie in care, bineinteles, apare chipul sau inconjurat de textul in latina “Ioan Baptista Castaldus comandant suprem” iar pe revers imaginea sa în costum antic roman, întinzând mâna unei femei asezate, simbolizând Dacia si inconjurat de textul, tot in latina: “Restauratorul cel mai bun al Daciei ”

           Treaba asta nu a durat prea mult, astfel ca in 1556 Castaldo paraseste Transilvania cu coada intre picioare nu inainte de a pierde si Moldova si Tara Romaneasca.

               Acesta a fost primul unificator.

        Dar cine a fost al doilea? De data asta se stiu mai multe. A fost un ungur, contemporan cu Mihai Viteazul, Sigismund Bathory. Un personaj complex, perfid si alunecos

 sigismund bathory

            Ceea ce a facut Castaldo cu citiva zeci de ani inainte, l-a inspirat pe Sigismund Bathory asa ca, prin metode prea putin ortodoxe, a urmat aceeasi idee dar cu mijloace diferite.

            A incheiat in 1595 un tratat la Praga cu imparatul Rudolf in care a solicitat sa fie numit „principe al Ardealului, Moldovei si Tarii Românesti” ceea ce s-a si intimplat, adica s-a scris. De la “scriitura” la fapta a mai curs multa apa pe Mures. Mai intii a pus mina pe Moldova, dar nu prin lupta ci prin tradare. Hatmanul Stefan Razvan l-a arestat pe domnul Aron Voda si l-a trimis la Alba Iulia. Ca sa scape de Aron Voda, Sigismund l-a otravit…unde credeti ?…tot la castelul din Vint unde cu peste 40 de ani in urma Castaldo il asasina pe cardinalul Martinuzzi!

            A venit si rindul tarii Romanesti. Aici era mai greu pentru ca deja voievod era Mihai Viteazul bun militar si diplomat

            Dar oricat de bun ar fi fost Mihai, puterile lui nu erau chiar asa de mari si avea nevoie neparat de o alianta cu Transilvania pentru alupta impotriva turcilor. In 1595 delegatia boierilor munteni trimisa de Mihai Viteazul sa semneze un tratat de alianta cu Sigismund, semneaza un tratat de suzeranitate in care Sigismund era numit de catre delegatia Tarii Romanesti „principe al nostru si domn al Tarii noastre Transalpine si rege ereditar al nostru” in timp ce Mihai urma sa fie doar “locotenent” al lui Sigismund. A fost singura forma prin care Mihai si-a asigurat alianta cu Sigismud si cu ajutorul lui a castigat batalia de la Giurgiu.

             No, cum ar spune ardeleanul, Sigismund avea acum toate actele in regula ca domn al Transilvaniei, Moldovei si Tarii Romanesti.

            În iulie 1595 Sigismund Báthory bate medalii cu titlul de „Serenissim principe al Transilvaniei, Valahiei si Moldovei”, iar portretele sale din aceasta vreme poarta aceeasi titulatura.

            In 1596 insa, Sigismund Bathory este nevoit sa renunte la tron si unirea lui (construita pe intrigi, tradari asasinate si aliante militare) se pierde.

            In schimb, domnul Tarii Romanesti, Mihai, isi incepe ascensiunea si, spre deosebire de predecesorii sai, Castaldo (care avea in spate cea mai puternica armata imperiala) sau Sigismund, (care s-a folosit si de mijloace viclene) devine domn al celor trei tari romanesti prin forta proprie, o realizare remarcabila a unui domnitor dintr-o tara mica inconjurat de trei mari puteri (Turcia, Austria,Polonia)

            (Ca o curiozitate, dupa moartea lui Mihai Viteazul, generalul Basta i-a inchis pe cativa italieni credinciosi lui Mihai si apoi i-a ucis in….castelul Martinuzzi din Vintul de jos  foarte des amintit in acest articol !!!!)

            Dar ce nu se prea stie in mentalul colectiv, este faptul ca toti trei de mai sus erau gata gata sa fie precedati de domnul moldovean Petru Rares. Desi acesta a stapinit in fapt o parte a Transilvaniei o scurta perioada de timp in 1529 iar in Tara Romaneasca l-a pus domn pe ginerele sau, lui Petru Rares i-a lipsit ideea de a se declara stapin peste cele trei teritorii. Fara idee, nu a intrat in istorie ca intregitor…O sansa ratata de marele domnitor Petru Rares.

“Drapelul de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu”: un fals evident

“Drapelul de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu”: un fals evident

În utimele zile a existat o oarecare vâlvă mediatică referitoare la vânzarea “drapelului de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu”. Fiind vorba despre un bun care priveşte istoria noastră şi patrimoniul nostru cultural, ar fi de datoria fiecăruia să ne punem întrebări referitoare la autenticitatea acestui drapel apărut pe neaşteptate în spaţiul public. Din nefericire însă, cu toate eforturile unora făcute pentru promovarea acestui “drapel” se ridică numeroase întrebări în ceea ce priveşte autenticitatea.

În primul rând, se ridică suspiciuni încă din descrier
ea bunului. Se susţine că este vorba de un drapel al “uneia” dintre legiunile lui Avram Iancu. Această susţinere este greşită deoarece Avram Iancu nu a avut sub comanda legiunile transilvănene româneşti. El a fost comandantul unei singure legiuni, legiunea Auraria şi atât. Chiar dacă în munţii Apuseni s-au retras rămăşiţe ale altor legiuni cum ar fi legiunea Prima Blasensis, condusă de Axente Sever, acestea nu au fost conduse de Avram Iancu. Deci, Avram Iancu nu a avut mai multe legiuni. Această neînţelegere porneşte de la faptul că în mod greşit Avram Iancu este considerat conducătorul întregii revoluţii romane din Transilvania.

         În al doilea rând trebuie precizat că nu există nici o dovadă scrisă sau orală din timpul revoluţiei sau perioada imediat următoare care să dovedească faptul că “drapelul” a fost folosit de vreuna dintre legiunile româneşti de la 1848, oricare ar fi fost aceasta şi indiferent de cine ar fi comandat legiunea respectivă

        Să amintim că singurul drapel al lui Avram Iancu cunoscut până acum (altul decat cel scos acum la licitatie) şi aflat în muzeu memorial din Vidra, a fost descoperit în podul casei părinteşti al familiei Iancu şi certificat printr-o mărturie sub jurământ a unui participant la revoluţie. Pentru noul “drapel” nu există însă nici o confirmare directă sau indirectă ci doar o afirmaţie nedovedită.

         În al treilea rând, este de precizat că “drapelul” se compune din două părţi: un prapor bisericesc căruia i-a fost aplicat un chenar cu un brâu tricolor. La prima vedere, acest tricolor este tricolorul românesc în culorile cunoscute astăzi: roşu galben şi albastru. Dacă se confirmă că este vorba de tricolorul românesc putem spune că chenarul a fost adăugat ulterior, la mulţi ani după revoluţia de la 1848 pentru că nici Avram Iancu nici alt paşoptist ardelean nu a luptat sub culorile tricolorului românesc ci sub culorile tricolorului Transilvaniei care erau albastru (nuanţa închis) roşu şi galben. Avram Iancu şi alţii au luptat pentru independenţă Transilvaniei faţă de maghiari şi împotriva unirii acesteia cu Ungaria deci era normal că steagul lor să fie steagul Transilvaniei. Dacă “drapelul” ar fi fost al lui Avram Iancu sau al altui paşoptist, acesta ar fi trebuit să aibă un chenar cu culorile Transilvaniei şi nu cu culorile devenite naţionale româneşti doar mai târziu.

        Exceptând vreo doi istorici (care nu sunt însă de prim rang) şi care au susţinut absolut  fără nici o dovadă că este vorba de un drapel al lui Avram Iancu, restul istoricilor ori au tăcut, ori au fost foarte circumspecţi şi evazivi. Unii dintre ei au afirmat că nu s-a dovedit dacă este vorba de steagul lui Avram Iancu, că probabil obiectul nu provine din perioada revoluţiei ci eventual „poate” fi un drapel comemorativ ulterior revoluţiei.

       Singurul argument ştiinţific invocat în favoarea “drapelului” este o expertiză tehnică amintită (nu prezentată) de casă de licitaţii. Potrivit unui istoric aceasta expertiză a dovedit că “drapelul” are o vechime de 160 de ani, ceea ce l-ar plasa în perioada revoluţiei de la 1848.

       Această expertiză ridică însă un semn de întrebare referitor la datarea exactă a vechimii. În mod obişnuit un bun nu poate fi datat cu precizie de un an, ci cu o toleranţă de zeci de ani. Chiar şi aşa, nu ştim dacă a fost expertizat doar praporul bisericesc, doar brâul tricolor sau ambele. La o analiză sumară a fotografiilor este aproape evident că praporul bisericesc este mult mai vechi decât brâul tricolor (de pildă uzura prin împăturire prezentă pe prapor nu este prezentă şi pe brâu). Ne punem întrebarea: care obiect are vechimea de 160 de ani? Praporul bisericesc sau brâul tricolor? Pe de altă parte, chiar dacă ambele provin din perioada revoluţiei, nu există dovada că au şi fost folosite la revoluţie. În Ardeal se mai găsesc probabil sute de prapori bisericeşti anteriori anului 1848. Faptul că aceste bunuri existau în 1848 nu reprezintă o dovadă că vreunul a şi fost folosit de trupele revoluţionare.

      O afirmaţie puerilă a reprezentantului casei de licitaţii ne pune şi ea pe gânduri. Acesta susţine că o familie de moţi a păstrat ascuns acest “drapel” din generaţie în generaţie,  “l-a ascuns de unguri, de ruşi, de nemţi, de comunişti până în 2001 când l-au dăruit lui Vadim Tudor” Afirmaţia este ciudată. Dacă până în 1918 putem înţelege că existau motive ca acest “drapel” să fie ascuns, aceste motive au încetat odată cu unirea Transilvaniei cu România. Familia în cauză (despre care nu se ştie nimic) nu avea nici un motiv să se teamă de guvernul roman interbelic pentru că Avram Iancu avea deja locul lui respectat în istorie. Nici în perioada dictaturii lui Antonescu nu se punea problema unei repercusiuni pentru că regimul sau era un regim naţionalist care îl slăvea pe Avram Iancu. Să fie ascuns drapelul de ruşi? De ce? Ruşii au fost aliaţii lui Avram Iancu în 1849 iar generalul Luders l-a şi decorat. Nemţilor puţin le-a păsat de Avram Iancu. De comunişti nu mai vorbim. Dacă Ceauşescu ar fi aflat că familia de moţi a păstrat “cu sfinţenie” un drapel al lui Avram Iancu ar fi felicitat personal această familie. Afirmaţia reprezentantului casei de licitaţii este de aceea puerila şi de neînţeles.

     Un mister neelucidat se referă la identitatea familiei de moţi despre care se susţine că a păstrat acest “drapel”. Nu se ştie care este aceasta şi cum a ajuns ea să fie păstrătoarea unui asemenea artefact. În cazul adevăratului drapel a lui Avram Iancu aflat în custodie la muzeul memorial se ştie exact ca acesta a fost descoperit de familia Gomboş care în 1906 l-a adus în România. Se cunoaşte întreg traseul adevăratului drapel de la descoperirea lui în podul casei lui Avram Iancu şi până la donarea sa către Statul Roman în 1971. Despre “drapelul” scos acum la vânzare nu se ştia nimic până când nu a apărut la licitaţie cu informaţia că Vadim Tudor l-ar fi primit în 2001 de la o misterioasă familie de moţi. Un minim de profesionalism ar fi cerut să se facă eforturi pentru identificarea acestei misterioase familii care, dacă există,  poate ar fi fost în măsură să dea mai multe informaţii cu privire la drapel, informaţii care să stea la baza unei analize istorice serioase. Din păcate însă, o analiză istorică serioasă a acestui “drapel” nu s-a făcut.

     Faţă de toate cele de mai sus, se poate afirma că apartenenta “drapelului” unei legiuni revoluţionare româneşti nu este dovedită deloc iar afirmaţia că acest “drapel” ar fi aparţinut unei legiuni a lui Avram Iancu este hazardată şi foarte probabil greşită. Putem afirma că “drapelul” este un fals? În măsura în care nu este dovedită legătura lui cu un eveniment al revoluţiei din 1848 putem spune că este un fals din acest punct de vedere.

    O oarecare vinovăţie aparţine şi ministerului Culturii. Nu este admisibil să fie scoase pe piaţa asemenea bunuri lipsite de o expertizare serioasă, nu numai tehnică ci şi istorică, fără ca Ministerul Culturii să reacţioneze. Dacă ministerul culturii rămâne în continuare pasiv există riscul ca piaţa să fie inundată cu  obiecte cărora li se atribuie o origine falsă, alterând în acest fel însăşi istoria noastră şi patrimoniul cultural.

   Nu este prima dată când cineva se foloseşte fără discernământ de numele lui Avram Iancu. Cred însă că memoria lui Avram Iancu trebuie apărată şi de numele lui trebuie îndepărtate toate nedevarurile, minciunile şi calomniile care i-au fost aruncate imediat după 1848 şi până în prezent nu numai de către maghiari ci şi de către romani, începând cu Nicolae Bălcescu (care a făcut un mare rău lui Avram Iancu personal şi românilor din Transilvania) căpitanul Iovanovici sau Iosif Sterca Șulutiu şi terminând cu unii contemporani.

Bine ati venit pe blogul „Din Istoria Romaniei”

Bine ati venit pe blogul „Din Istoria Romaniei”

Acest blog este construit cu o singura dorinta. Aceea de a prezenta Oameni, Fapte si Intamplari din Istoria Romaniei cu sinceritate, fara exagerari, fara mistificari, prezentand  partile frumoase ale istoriei dar fara a le ignora pe cele mai intunecate. Un blog care isi doreste o atitudine cat mai obiectiva, chiar daca forma nu urmeaza o prezentare academica. Acest blog este doar un blog de popularizare cu seriozitate a istoriei